miercuri, 23 noiembrie 2016

De ce poartă chirurgii halate verzi



Asta deoarece verdele este culoarea chirurgilor la nivel global. Acest lucru este valabil din secolul al XX-lea.

 Până în secolul al XIX-lea, operaţiile erau realizate în haine de stradă şi apoi s-a trecut la o costumaţie de culoare albă. Halatul verde a devenit un standard în chirurgie după cel de-al doilea Război Mondial pentru prima dată în SUA. Această culoare a fost introdusă în toată lumea datorită avantajelor aduse în cadrul intervenţiilor chirurgicale. Dacă se pătează halatul verde cu sânge, pata nu are culoarea roşie ca sângele, ci are o tentă de maro. Culoarea verde are un efect liniştitor pentru pacienţi şi ajută personalul chirurgical să se deosebească de ceilalţi din stafful spitalului. De asemenea, culoarea verde nu este la fel de puternică ca și cea verde. Sala de intervenții chirurgicale ar foarte multe limini, iar dacă personalul chirurgical ar purta halate albe, atunci aceștia ar putea fi orbiți de culoarea albă. Culoarea verde, pe de altă parte, absoarbe lumina și este mai plăcută pentru ochi.

Sursa : http://minunimisteresecreteleterrei.blogspot.ro/2014/04/de-ce-poarta-chirurgii-halate-verzi.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu