Aproximativ 200.000 de români au plecat către „Ţara făgăduinţei“ în perioada interbelică. Drumul până în America a însemnat pentru primii imigranţi români o călătorie de o lună de zile. Plecau cu căruţa din satele sărace transilvănene, mergeau cu trenul până în porturile din Germania şi traversau Atlanticul cu vapoare care făceau curse regulate Europa-America.
America reprezenta la sfârşitul secolului trecut pământul făgăduinţei, ţara speranţei, locul despre care ţăranii români auziseră că ar avea trotuarele pavate cu aur. Atraşi de mirajul ”Lumii Noi” prezentat feeric de companiile de transport naval, sătui de sărăcie şi de munca pe pământurile boierilor, plini de speranţă că, la capătul lumii, în America, vor găsi fericirea, sute de mii de ţărani români săraci au luat drumul pribegiei în perioada interbelică. Statisticile vremii arată că, până în 1912, aproximativ 100.000 de români au ajuns în America. Numărul imigranţilor români a crescut în perioada interbelică până la 200.000. Primii români care s-au încumetat să plece în „Ţara făgăduinţei“ au fost ardelenii. Iobagi ai grofilor unguri din Ardeal, ţăranii asupriţi au vrut să devină cetăţeni liberi în cea mai democratică republică la intrarea căreia stătea scris: ”Trimiteţi-i pe cei fără adăpost şi prinşi în vârtejul vieţii grele la mine. Îmi ridic făclia lângă poarta de aur”(Inscripţie pe Statuia Libertăţii de pe Insula Ellis). Fenomenul emigrării în America era prezentat şi în presa vremii. Într-un articol din ”Calendarul Minervei”(1913), C. Demetrescu descria drumul pribegiei astfel: “Necontenitele crize economice ce au urmat cu o regularitate dătătoare de disperare, îndărătnicia cu care pământul acestor locuri se lăsa să fie cultivat, vitregia administraţiei ungureşti, - toate aceste nenorociri duseseră la disperare atât pe români, cât şi pe saşi şi’i pornise pe drumul îndepărtat al Americei. Cei care pleacă mai aruncă o privire disperată îndărăt, apoi privesc de-o parte şi de alta a drumului, locuri cunoscute de-atâtea ori cercetate, privesc cu aceiaşi mâhnire ca şi la oamenii de cari s’au despărţit. Oamenii şi locurile le sunt deopotrivă de scumpe la despărţire. Toţi şi toate au legături cu sufletele lor, atât de crud încercate”. Drumul către fericire dura o lună Potrivit studiului ”Odiseea plecării unor români ardeleni din judeţul Sibiu în America (1900-1914)” (Bianca Karda), „ţăranii români din satele judeţului Sibiu au fost primii care s-au încumetat să păşească în necunoscut pe pământul american binecuvântat de zei şi idealizat în mentalul colectiv al întregii populaţii rurale din Transilvania, Banat şi Bucovina începutului de secol XX1”. Despre minunata lume din America aflaseră din reclamele companiilor de transport. Agenţii societăţilor de navigaţie care făceau reclamă biletelor de vapor mergeau din sat in sat, făcând propagandă pentru emigrare. În urmă cu un secol, drumul către America însemna pentru imigranţii români o lună de zile, plină de aventuri şi necunoscut. Din satele lor sărace din Ardeal, cei mai mulţi dintre curajoşii care luau drumul către Ţara Făgăduinţei plecau cu căruţele sau chiar pe jos până la primul tren. Luau trenul până la graniţa imperiului Austro-Ungar şi îşi continuau drumul către oraşele port din Germania, Hamburg şi Bremen, unde îi aşteptau vapoarele care făceau curse regulate Europa-America. ”Unii nu aveau posibilităţi să-şi plătească nici biletul de tren până în oraşul-port de unde se îmbarcau, circulau clandestin «la noroc». Alţii îşi vindeau toate bunurile pentru a-şi putea procura biletul de călătorie sau împrumutau bani de la bancă”, mai aflăm din studiul”Odiseea plecării unor români ardeleni din judeţul Sibiu în America (1900-1914)”.
Insula Ellis
Insula Ellis
De la Ion Zaharia la John Landman
Sursa : http://adevarul.ro/locale/alexandria/cum-ajuns-primii-romani-america-tara-despre-credeau-trotuarele-pavate-aur-drumul-imigrantilor-dura-luna-1_55fbec0af5eaafab2cbccf01/index.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu