Dacă i-aţi spus vreodată unei femei că are prea multe haine sau că pune prea mult accent pe îmbrăcăminte, vă informăm că acest lucru e imposibil: aşa reiese, cel puţin, atunci când comparăm perioada actuală cu sfârşitul secolului XIX- începutul secolului XX, luând în considerare moda feminină de atunci. Asta pentru că, acum 100 de ani, doamnele schimbau chiar şi cinci ţinute în decursul unei zile. Iar această multitudine de ţinute devenea destul de repede demodată, după cum putem observa din analiza de mai jos.
Toaletele erau diferite dacă purtătoarea era oaspete sau gazdă, existând, de asemenea, toalete pentru petrecerea verii la ţară sau la băi, la munte sau la mare.
Către anul 1870 însă, crinolina a dispărut treptat, iar fusta a devenit plată în faţă, cu trena triunghiulară din profil. După 1870, amploarea fustei a fost masată în spate, într-un drapaj bogat, această nouă formă primind denumirea de „turnură”.
Rochie din mătase ripsată de culoare beige,
cu turnură – 1884
În jurul anilor 1889-1890, turnura a dispărut definitiv, după ce fusese purtată timp de aproape 25 de ani. Fusta cloş atârna liberă, dar mânecile crescuseră în volum, luând forme „á gigot”.
În anul 1895, mânecile au atins dezvoltarea maximă şi au devenit tip balon: umflate pe braţ şi mulate pe antebraţ. Pe lângă materialul scrobit din care erau făcute mânecile, acestea erau susţinute pe dedesubt de o armătură fină din fire de sârmă.
Mânecile şi-au pierdut din dimensiuni după 1897, reducându-se substanţial, dar păstrând forma bufantă.
Rochii de interior, 1892
Rochii de interior cu mâneci „á gigot”, 1895
Rochie de promenadă cu mâneci „á gigot”, 1895
Odată cu anul 1890 au început să se croiască în special costume compozite, influenţate de moda secolelor XVI, XVII şi XVIII, culorile fiind în general pastelate (crem, roz, bleu, gri, auriu), conform muzeografului, care adaugă că, pentru seară, toaleta era foarte elegantă: „Rochiile pentru teatru, operă, dineuri comune şi pentru serate erau mai sobre, cu decolteuri mici, umerii acoperiţi şi ornamente puţine; cele pentru dineuri de gală şi baluri erau foarte luxoase, din stofe bogate, cu dantele şi panglici, mult decoltate şi garnisite cu bijuterii preţioase”.
Rochii influenţate de moda secolelor XVI, XVII şi XVIII
Rochii de bal, 1892
Rochii de seară, 1904
Accesorii indispensabile erau, pe atunci, mănuşile, evantaiul, lornionul şi carneţelul de bal, pentru seratele dansante, întrucât acolo erau notate ordinea dansurilor şi partenerii cărora le-au fost acordate.
Lornion
Evantai dantelă şi baga
Carnetel de bal
În ultimul sfert al secolului al XIX-lea şi până la Primul Război Mondial, Europa a cunoscut o perioadă de pace şi relativă bunăstare, numită „la belle epoque”, perioadă în care a apărut şi curentul „Art Nouveau”.
Costumul anului 1900 amintea astfel, prin talia strangulată, de o clepsidră, pentru ca, după 1900, să apară „taiorul” (jachetă sau bolero). Sub jachetă se purta o bluză lejeră de batist sau zefir, iar sub gulerul bluzei se atrâna o cravată sau o lavalieră. Corsetul a dispărut, făcând loc pentru rochia sac, de purtat fără corset, lungă până la pământ, închisă la gât, croită simplu, fără complicaţii şi aplicaţii.
Rochii şi pălării Art-Nouveau, 1910
Rochii de promenadă, mantou şi aşa numitele pălării lighean, 1912
Rochii şi pălării Art-Nouveau, 1913
Taioare, fuste drepte, bluze din dantelă,pălării Art – Nouveau, 1914
Rochii de promenadă în vilegiatură, 1904
Corset
Cutie de pudră, sec. XIX
Cutie pentru mănuşi, sec. XIX
Poşetă tip sacheu, Art-Nouveau,
catifea cu aplicaţii de mărgele, sf. sec. XIX
Pantofi de damă din piele maro-roşcat,
cu aplicaţie de mărgele în motiv floral, sf. sec. XIX
Ghete de damă din piele neagră, cu carâmb înalt
şi zece nasturi mici, încep. sec. XIX
Sursa : http://www.bucurestiivechisinoi.ro/2014/09/cum-s-a-schimbat-imbracamintea-femeilor-din-romania-in-60-de-ani-perioada-1850-1910/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu